Livrările de gaze naturale ale Rusiei reprezintă un atuu pentru Putin în conflictul său cu Europa pe fondul invaziei Ucrainei. Și miza este mare pentru Europa, care se baza pe Rusia pentru 40 % din gazul cu care își încălzește și luminează casele și afacerile.
Potrivit The New York Times, confruntarea reprezintă, de asemenea, o provocare pentru piața mondială a gazelor, care s-a confruntat cu mai puțină volatilitate a prețurilor și manipulare politică decât piața petrolului în vremuri de criză.
Se pare că Europa se orientează către Statele Unite pentru a compensa o parte din deficitul de gaze, dar expansiunea combustibililor fosili reprezintă o problemă din cauza preocupărilor legate de climă și a reticenței investitorilor. La rândul lor, producătorii de gaze din Africa de Nord se confruntă cu turbulențe politice regionale. Și speranțele pentru noi gaze din estul Mediteranei se dovedesc deșarte din cauza disputelor regionale și a competiției din Asia.
„Invazia Ucrainei de către Rusia a grăbit globalizarea piețelor de gaze și le-a complicat în mod semnificativ”, a declarat pentru The New York Times Paul Bledsoe, consilier pe probleme de climă în mandatul președintelui Bill Clinton.
Achiziția de gaze în Europa
Europa și Rusia se duelează deja din cauza energiei, Europa făcând eforturi pentru a reduce importurile de cărbune și petrol rusesc. Legătura comercială este mai strânsă în ceea ce privește gazul natural, care este mai greu și mai scump de transportat decât petrolul. Rusia a întrerupt temporar exporturile de gaze către Polonia și Bulgaria, când cele două țări au refuzat să facă plata conform condițiilor impuse.
Asta face ca inclusiv marile companii de la noi, cum este și Grupul CEZ, unul dintre cei mai puternici producători, furnizori și distribuitori de energie din Europa să fie interesate de găsirea celor mai bune soluții pentru clienții săi (mai multe informații pe Cez Info).
Germania, cel mai mare importator european de gaz rusesc, încă achiziționează gaze din Rusia, dar a renunțat la construcția conductei suplimentare, Nord Stream 2, după invazia din februarie.
Livrările de gaze au fost relativ stabile de când Rusia a redus pentru scurt timp transporturile spre Europa prin Ucraina, în 2006. Statele Unite, care a devenit cel mai mare producător și exportator din lume, au avut atât de mult gaz după un boom al forajelor pentru extragerea gazelor de şist încât au înregistrat un exces extraordinar de producție de gaze. Similar, Irakul și alte țări bogate în petrol tratează adesea gazul ca pe un produs rezidual.
Prețurile la gaz
Prețurile globale ale gazelor au crescut în lunile dinaintea invaziei Ucrainei din mai multe motive, inclusiv scăderea energiei hidroelectrice în America Latină din cauza secetei și a vântului insuficient în Europa pentru a propulsa sursele regenerabile. Acum, întreruperea livrărilor de gaze rusești a crescut și mai mult prețul gazelor în cea mai mare parte a lumii și a dus la creșterea arderii cărbunelui.
Europa produce doar o cincime din necesarul de gaze, iar zăcămintele sale sunt în scădere. Restul gazului său este importat, iar aproape jumătate provine de obicei din Rusia. În ultimele săptămâni, importurile din Rusia au scăzut, în timp ce producția norvegiană și importurile de gaz natural lichefiat (GNL) au crescut pentru a lua locul gazului rusesc. Germania, principalul motor al economiei europene, se străduiește să construiască terminale scumpe pentru a primi cisterne uriașe pline cu gaz lichefiat.
„Invadarea Ucrainei a dus la scoaterea din peisaj pentru planificarea viitoare a unuia dintre cei trei mari producători de gaze la nivel global. Nimeni nu se va baza pe Rusia în viitor. Acum, SUA au oportunitatea de a deveni de departe cea mai mare putere a gazelor naturale”, a declarat pentru The New York Times Charif Souki, președintele executiv al Tellurian, o companie de gaze care construiește un terminal de export în Louisiana.
Țările europene și-au exprimat intenția de a elimina treptat dependența de peste 150 de miliarde de metri cubi de gaz rusesc importat anual, parțial prin importul a încă 50 de miliarde de metri cubi GNL, cu aproximativ 50% mai mult decât importă în prezent.
Nu va fi ușor, deoarece piața gazului lichefiat este de doar 523 de miliarde de metri cubi pe an, din care aproape 20 la sută merg deja în Europa. Noile terminale GNL de export intră în Statele Unite și Qatar, dar cererea crește și mai rapid, mai ales în țările asiatice care încearcă să combată poluarea aerului provocată de arderea cărbunelui.
Situația este o provocare pentru Statele Unite, deși câteva dintre zăcămintele sale de gaze au o capacitate insuficientă de conducte și au atras puțini foratori majori, deoarece prețurile au fost atât de scăzute până de curând.
De la invazia rusă în Ucraina, administrația Biden s-a angajat să crească exporturile de gaz lichefiat către Uniunea Europeană cu 15 miliarde de metri cubi, sau aproximativ 40 la sută. Asta reprezintă doar aproximativ o zecime din transporturile rusești de gaz către Europa, dar experții americani în energie spun că organizațiile americane ar putea produce și expedia mult mai mult gaz lichefiat dacă vor folosi mai multe conducte și terminale de export.
