Intervenția De Implant Mamar Se Poate Face La Cel Puțin Șase Luni După Încetarea Alăptării

După ce au purtat în pântec un bebeluș, i-au dat viață și l-au alăptat, unele femei se uită în oglindă și nu se mai simt bine în pielea lor. Pur și simplu nu se pot obișnui cu ideea că sănii plini și fragezi, în urmă cu ceva timp, arată acum diferit: sunt mai lăsați și mai lipsiți de elasticitate. Acesta este momentul când, după ce au căutat diverse informații la prietene sau pe internet, iau decizia de a-și mări sânii, de a-i face să arate cel puțin la fel de bine că înainte.

Medicul pentru care optează o poate îndrumă către procedura care i se potrivește cel mai bine: lifting mamar, mărire a sânilor cu implanturi sau ambele.

Operația de implant mamar cu lifting este în multe cazuri cea potrivită pentru proaspetele mame, pentru a oferi sâni frumoși și fermi, tocmai pentru că se bazează pe restabilirea volumului, dar și a fermității sânilor. 

Intervenția chirurgicală pentru implant mamar se realizează după cel puțin 6 luni de la încetarea alăptării. În tot acest timp, organismul își revine la normal atât în ceea ce privește activitatea hormonala, cât și greutatea și nivelul de energie. 

Operația se efectuează sub anestezie generală și poate dura până la două ore. Medicul recomandă apoi mișcări ușoare, deplasări scurte și repaus la pat, pentru a-i oferi corpului ocazia să se refacă.

În tot acest timp, pacienta poate simți durere, poate observă apariția de umflaturi sau vânătăi, dar și o senzație de presiune în piept. I se vor administra calmante și diverse tratamente. De obicei, durerea cea mai apăsătoare durează până la maximum două zile, după care ușor-ușor, urmează recuperarea.

Recuperarea după implantul mamar 

Recuperarea după implantul mamar durează, până la 3 luni, timp în care pacienta va trebui să țină cont de sfaturile și de recomandările medicului estetician. 

Și pentru că este mama și trebuie să aibă în primul rând grijă bebelușului său, este de preferat să apeleze la un ajutor pentru îngrijirea acestuia. Soțul, bunicii, prietenii, rudele pot fi de mare folos atunci când li se solicită: pentru prepararea mâncării, pentru baia bebelușului, pentru joacă și diverse activități. 

În primele patru săptămâni de la operație îi este interzis pacientei să-și țină bebelușul în brațe. Poate însă găsi modalități de a petrece timpul în preajma lui, fără ca acestea să o solicite fizic foarte mult. 

Recuperarea după implantul mamar este foarte importantă și dacă se face respectând cu strictețe indicațiile specialistului, va fi una fără complicații, cu evoluție pozitivă. Purtarea bustierei este recomandată pentru circa două luni de la operație. 

În toată perioada de recuperare, pacienta va ține legătură cu clinică și cu medicul pentru a semnala eventualele probleme sau pur și simplu pentru a-i fi monitorizată starea de sănătate. 

Intervenția de mărire a sânilor are o durata medie de până la 15 ani.

Camelia Filip

Camelia Filip

Sunt Camelia Filip, am 35 de ani si profesez ca specialist wellness. Am absolvit Facultatea de Kinetoterapie si am acumulat experienta lucrand in centre de sanatate si spa-uri, unde am dezvoltat programe personalizate pentru echilibru fizic si mental. Activitatea mea include consiliere in stil de viata, tehnici de relaxare, nutritie si miscare, toate adaptate nevoilor individuale ale clientilor. Cred ca starea de bine se construieste prin armonia dintre corp si minte, iar rolul meu este sa ofer ghidaj in acest proces.

Pe langa profesie, imi place sa practic yoga, sa citesc carti de dezvoltare personala si sa calatoresc pentru a descoperi traditii legate de sanatate si echilibru din diferite culturi. Sunt convinsa ca wellness-ul nu este un lux, ci o necesitate pentru o viata implinita si echilibrata.

Articole: 103

Parteneri Romania